Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1703: Atacuri masive, compromis major și „nașterea imperiului”. „Trump are plan de pace”

500 de copii și-au încercat puterile la alergat. Cine sunt cei mai rapizi micuți care au urcat pe podium

Foto: sporter
28 septembrie 2019, ora 19:15

Cu o zi înainte de Maratonul Internațional Chișinău, astăzi, a avut loc competiția de alergare pentru copii. 500 de tineri sportivi și-au încercat puterile la alergat, iar 24 dintre aceștia au urcat pe podium.

Copiii au concurat în patru categorii de vârstă și pe distanțele selectate din timp.

Evenimentul sportiv a început cu o încălzire tradițională a mușchilor sub îndrumarea unui antrenor, după care participanții s-au aliniat la linia de start. Cursa a început la ora 10.00 și s-a încheiat la ora 11:30.

În timpul competiției, în Piața Marii Adunări Naționale a domnit o atmosferă de concurență și pasiune sportivă. Copiii au fost încurajați de către părinții și prietenii lor, care au venit la cursă pentru a-i susține.

Câștigătorii cursei de 400 de metri în grupa de vârstă 5-6 ani sunt:

Băieți:

1 Coadă Cristian

2 Cernăuțanu Leonardo

3 Juncu Daniel

Fete:

1 Chirița Ștefania

2 Dolghin Anastasia

3 Ivanciuc Melissa

Locurile de frunte în cursa de 800 de metri în grupa de vârstă 7-8 ani sunt ocupate de:

Băieți:

1 Grib Stanislav

2 Bătrînescu Emilian

3 Cainarean Bogdan

Fete:

1 Bocancea Daria

2 Prigorscaia Avigheia

3 Radu Victoria

Câștigătorii cursei de 1200 de metri în categoria de vârstă 9-10 ani sunt:

Băieți:

1 Egorov Daniil

2 Dreglea Bogdan

3 Danisca Vladimir

Fete:

1 Egorova Victoria

2 Gortolomei Maria

3 Florean Maria

Cei mai rapizi participanți la cursa de 2000 de metri în grupa de vârstă 11-13 ani sunt:

Băieți:

1 Selivanov Timur

2 Vasilachi Cristian

3 Hariton Denis

Fete:

1 Vereciuc Anastasia

2 Melega Nadejda

3 Alfirova Ksenia

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Politica fiscală pentru 2027, votată în lectură finală: Scutiri personale mai mari și ajustări de TVA
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
/VIDEO/ Scandalul de la Centrul din Cocieri, ajuns în Parlament după ancheta TV8: Audierea a doi miniștri, refuzată de PAS
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
Salariu de peste un milion de lei la Energocom: Costiuc îl acuză pe Marian că ar fi favorizat angajarea unui apropiat
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026
/HARTĂ/ Alertă de ploi puternice în aproape toată Moldova: Ce cantități de apă vor cădea pe 23 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente