Trei indivizi din Telenești au fost trimiși pe banca acuzaților, după ce au încercat să ajute doi migranți din Asia, un cetățean din Bangladesh și unul din Uzbekistan, să ajungă ilegal în Italia.
Cei trei acționau, potrivit procurorilor, într-un grup criminal. Aceștia au cerut pentru așa-zisul serviciu suma de 8000 de euro.
Făptașii au fost reținuți în flagrant în timp ce le facilitau migranților trecerea ilegală peste râul Prut în apropierea com. Braniște din raionul Râșcani, pentru a ajunge în România.
„Acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigații au fost întreprinse de către colaboratorii din cadrul Direcției Nord a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră de comun cu Serviciul de Informații și Securitate, sub conducerea Oficiului „Nord” al PCCOCS”, se menționează într-un comunicat de la procuratură.
Dacă vor fi găsiți vinovați de faptele ce li se incriminează, cei trei riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 7 ani.




































