Curtea de Apel Chișinău a respins azi demersul procurorilor anticorupție prin care aceștia au cerut ca deputata Reghina Apostolova să fie pusă în arest la domiciliu. Astfel, deputata rămâne să fie cercetată în stare de libertate, sub control judiciar, potrivit reprezentanților Procuraturii Generale (PG).
În seara în care a fost reținută, Reghina Apostolova a fost internată în spital. Purtătoarea de cuvânt a Partidului Șor, Alina Șargu, spune că deputata continuă să se afle sub supravegherea medicilor.
Recent, instanța de apel a respins și demersul procurorilor de a o pune pe deputata Marina Tauber în arest preventiv în izolator. Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe (Judecătoria sectorului Ciocana) prin care deputata a fost plasată în arest la domiciliu.
Cele două deputate din Partidul Șor sunt cercetate penal în dosarul fraudei bancare. Ele au rămas recent fără imunitate parlamentară. Atât Tauber, cât și Apostolova neagă că s-ar face vinovate, iar președintele Partidului Șor, Ilan Șor, cercetat tot într-un dosar legat de frauda bancară, spune că ele au acționat la indicația lui.




































