Trei persoane sunt bănuite de escrocherie și riscă să ajungă la închisoare după ce au pretins zece mii de euro de la bănuiții într-o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Potrivit Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI au promis în schimbul banilor să convingă victima violului să-și retragă plângerea de la Poliție, susținând că au influență asupra unor angajați din cadrul Inspectoratului General al Poliției și ar putea adopta o hotărâre favorabilă în cazul persoanelor învinuite.
Ofițerii SPIA, în comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat o serie de percheziții la domiciliile suspecților, de unde au fost ridicate sumele de bani transmise sub controlul angajaților SPIA, precum și alte probe concludente pe cazul dat.
Dacă vor fi găsite vinovate, cele trei persoane riscă închisoarea de la de la șapte la zece ani.




































