Procurorii anticorupție nu au decis deocamdată dacă se vor adresa instanței de judecată pentru a cere arestul președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, care a fost reținut ieri pentru 72 de ore.
„La moment se efectuează acțiuni de urmărire penală și timp de 48 de ore vom decide referitor la necesitatea aplicării măsurii preventive”, a declarat șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari pentru TV8.md.
Amintim că Ion Druță este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită. Procurorii au precizat că a fost necesară reținerea sa pentru 72 de ore, pentru că judecătorul, profitând de statutul său, ar putea influența alte persoane care urmează a fi audiate în cadrul urmăririi penale.




































