Președintele Partidului Democrat (PDM), Pavel Filip, declară repetat că nu are nicio implicare în monopolul exportului de miez de nucă. Democratul spune că subiectul a reapărut în toiul campaniei electorale.
„A fost scoasă de la naftalină povestea cu nucile. Au făcut declarații în ajunul fostei campanii electorale și iată acum din nou. Nu am nicio tangență cu exportul de nuci, totul este o minciună grosolană. Vreau să le transmit tuturor membrilor și susținătorilor noștri că nici eu și nici colegii noștri nu vom ceda în fața acestor tentative de intimidare”, declarat Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă.
Ieri, reprezentanți ai Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe au cerut companiilor exportatoare de nuci să revină la prețul de achiziție din 2016, pentru că, potrivit lor, acesta a fost micșorat artificial atunci din cauza unui monopol. Deputații au declarat că agenții economici care activează în această sferă au la dispoziție 48 de ore pentru a face acest lucru.




































