La șase zile distanță de alegerile locale de pe 20 octombrie, socialistul Ion Ceban continuă să înregistreze rezultate mai bune în sondaje față de principalul său contracandidat Andrei Năstase. Astfel, candidatul PSRM ar acumula 26,5 % din voturi, iar cel al Blocului ACUM 21,4% din sufragii. Cel puțin aceasta arată datele celui de-al treilea sondaj electoral realizat de comunitatea WatchDog.MD și CBS-AXA.
Din totalul de alegători deciși că vor participa la alegeri, majoritatea au declarat că vor vota pentru Ion Ceban, urmat de Andrei Năstase.
„Să facem o comparației a evoluției între cele trei valuri de măsurare. Vedem o creștere rapidă între primul și al doilea val al votanților lui Ion Ceban, iar acum dinamica a scăzut foarte mult. Urmează Andrei Năstase cu o creștere ceva mai bună față de situația între primele două valuri de măsurare”, a precizat Valeriu Pașa, reprezentantul organizației neguvernamentale „WatchDog”, care a comandat realizarea sondajului companiei „CBS AXA”.
În top cinci au mai intrat Dorin Chirtoacă, Ruslan Codreanu și Vladimir Cebotari.
„Cât ține de Ruslan Codreanu, practic doar jumătate dintre respondenții acestui sondaj au reușit să se expună în privința lui. Am fost nevoiți să-l includem, iar apoi să-l excludem din sondaj, în funcție de deciziile magistraților privind participarea lui în cursa electorală”, a declarat Valeriu Pașa.
Rezultatele sondajului mai arată că a sporit puțin ponderea persoanelor care au spus că neapărat vor participa la alegeri. „Pe polul opus, a crescut și ponderea celor care spun că sigur nu se vor prezenta la vot. Aproape fiecare al zecilea respondent a declarat că nu va participa la alegeri”, a spus expertul de la „CBS- AXA”, Vasile Cantarji.
Sondajul a fost realizat în perioada 5 – 13 octombrie curent pe un eșantion de 431 de persoane cu drept de vot, domiciliate în municipiul Chișinău și are o marjă de eroare de 4,7%.
Amintim că, potrivit Comisiei Electorale Centrale, astăzi este ultima zi când pot fi publicate rezultatele sondajelor de opinie cu tematică electorală.




































