Un apartament a luat foc duminică seara într-un bloc de locuit de pe strada Boris Glavan din orașul Bălți. În urma incendiului, 25 de persoane, printre care zece copii, au fost evacuate din clădire, scrie nordnews.md.
Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit într-un apartament de la etajul cinci, care pustiește de mai mută vreme, dar care era utilizat temporar de către un vecin pe post de depozit. Salvatorii au reușit să lichideze incendiul până ca acesta să se răspândească.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.




































