Un bărbat, aflat în căutare de doi ani, a fost reținut de polițiștii frontieră la granița cu Ucraina. Acesta s-a ales cu o amendă pentru încălcarea regimului zonei de frontieră.
Patrula Poliției de Frontieră a observat un microbuz în apropierea punctului de trecere Grimăncăuți. La scurt timp, mijlocul de transport s-a oprit la cinci metri de linia de frontieră și a coborât un bărbat de etnie romă ce se îndrepta pe direcția Grimăncăuți – Vașcovțî.
Bărbatul a observat că este monitorizat și s-a întors în mașină. Polițiștii de frontieră l-au stopat și au întrebat care este motivul aflării în zona respectivă. Pentru că s-a încurcat în declarații, acesta a fost condus la sectorul de poliție pentru clarificări.
Din cercetările preliminare s-a identificat că persoana este un locuitor al orașului Soroca, în vârstă de 55 de ani, de origine romă și era anunțat în căutare din septembrie 2017 de către organele de drept ale Republicii Moldova.




































