Consiliul Național al Monumentelor Istorice a votat pentru anularea avizelor eliberate companiei “Regata Imobiliare” pentru construcția unei clădiri cu mai multe etaje în locul cafenelei “Guguță”. Decizia a fost luată azi, în urma unui demers depus de mai multe organizații din societatea civilă la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
”În demersul depus, am solicitat ca avizul pozitiv al Consiliului Național al Monumentelor Istorice din 17 ianuarie 2019 privind construirea unui edificiu (cu destinație – centru social-cultural și de agrement; regim de înălțime proiectat – 8 niveluri supraterane 2S+D+P+7E) și avizul din 19 iulie 2018 cu același obiect să fie REVOCATE”, se arată într-un comunicat al Centrului de Urbanism.
”Lupta nu este terminată, dar aceasta a fost o bătălie crucială pe care am învins-o pentru păstrarea integrității Grădinii Publice Ștefan cel Mare. Este un pas important în lupta cu acele decizii și autorizații care vin în contradicție cu Legea Ocrotirii Monumentelor și care atentează la integritatea monumentelor istorice și naturale”, mai precizează cei de la Centrul de Urbanism.
“Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, a fost fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii. Firma „Regata Imobiliare” este și proprietara a două terenuri în sectorul Ciocana, mun. Chișinău, pe care urmează a fost construită o zonă comercială, potrivit Ziarul de Gardă.