Teodor Turta, candidatul independent la alegerile parlamentare noi de pe circumscripția 48 insistă că nu a încălcat legea atunci când și-a lăsat panoul electoral mobil de la intrarea în Varnița și astăzi. Acesta face trimitere la legea 52 din Codul Electoral, care prevede că ”În ziua alegerilor și în ziua precedentă alegerilor nu se admite agitația electorală, dar interdicția nu se referă la informațiile deja plasate pe internet și la afișele expuse anterior”.
”Aceea este o remorcă și compania care face publicitate pe remorcă încă nu a reușit să o scoată, nu e obligată să o scoată în ziua alegerilor și în ziua precedentă alegerilor”, spune Teodor Turta.
Se pare că Turta a interpretat greșit prevederea din Codul Electoral. Solicitat repetat de TV 8, președintele CEC, a explicat că orice tip de afișaj electoral care nu este precizat în articolul 52 (în acest caz afișaj electoral mobil) este interzis în ziua alegerilor.
”Este o poziție argumentată, nu se permit alte tipuri de panouri electorale decât cele deja instalate și cele de pe internet, alte tipuri nu se permit”, a explicat Dorin Cimil.




































