Poliția cere ajutorul oamenilor, pentru identificarea bărbatului care apare în imagini. El este căutat de oamenii legii, după ce a furat un card și a cheltuit toți banii.
Cazul a fost înregistrat la 5 octombrie, polițiștii fiind alertați de către un tânăr de 27 de ani. Acesta a spus că i-a fost furat cardul bancar în timp ce se afla într-un magazin de pe str. D. Cantemir, după care de pe card i-au fost sustrași bani în sumă de 2 900 lei.
În acest context, a fost pornită o cauză penală pentru furt, în cadrul căreia sunt demarate acţiuni de investigaţii şi de urmărire penală. Dacă va fi identificat și găsit vinovat, suspectul riscă până la doi ani de închisoare.
Persoanele care l-au recunoscut sau deţin careva informaţii despre identitatea şi locul aflării acestuia, sunt rugate să informeze Poliţia la numărul de telefon: 060 524 448 .




































