/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/VIDEO/ Muniții din al Doilea Război Mondial, descoperite de un grup de muncitori ce efectuau lucrări de drenaj lângă Taraclia

missing
22 octombrie 2019, ora 11:28

Mai mulți muncitori care efectuau lucrări de drenaj în apropiere de Taraclia au depistat sâmbătă un arsenal de muniții. Oamenii au chemat imediat geniștii.

Echipa de deminare a descoperit 307 proiectile de artilerie, cu calibrul de 76 de mm, din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Geniștii continuă să caute și astăzi muniții în zonă, iar la finalizarea operaţiunii de cercetare, muniţiile vor fi transportate la Centrul de Instruire al brigăzii, unde vor fi distruse în condiţii de maximă securitate.

În primele 10 luni ale acestui an, geniştii Armatei Naţionale au dezamorsat 7350 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.

Ministerul Apărării atenţionează că în zonele în care există sau se presupune existenţa unor muniţii, cetățenii sunt rugaţi să anunțe autorităţile locale. În cazul depistării unor obiecte explozive neidentificate, este categoric interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, demontarea focoaselor sau altor componente.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram