Comisia Electorală Centrală anunță o prezență la vot de 36%, până la ora 18:00. În Chișinău s-au prezentat la urne 32% dintre alegători. Cei mai activi cetățeni sunt în localitatea Mihălășeni din raionul Ocnița, unde au votat 68% dintre locuitorii cu drept de vot. Și în satul Goleni din Edineț prezența la vot este de 66%.
La polul opus se află orașele Călărași și Florești, unde au ieșit la vot doar 23 și, respectiv, 24% dintre locuitorii cu drept de vot.
Pe parcursul zilei, la CEC au fost raportate 52 de încălcări și incidente produse la secțiile de vot din republică. Au fost înregistrate zece cazuri de transportare a alegătorilor, șapte cazuri de bănuială de corupere a alegătorilor și 12 alte încălcări: injurie, huliganism, calomnie, a precizat președintele CEC, Dorin Cimil.
De asemenea, la CEC au fost depuse patru sesizări. Una a venit de la un cetățean și vizează un caz de corupere a alegătorilor, alta a fost depusă de un concurent electoral și vizează intimidarea alegătorilor și îngrădirea dreptului la vot, iar în altă sesizare un candidat la funcția de primar s-a plâns pe acțiunile unui observator național, care ar fi făcut agitație electorală în favoarea unui concurent electoral.
Alegătorii sunt așteptați la secțiile de votare până la ora 21:00. Birourile electorale ale secțiilor de votare au dreptul să prelungească termenul de votare cu cel mult două ore, dacă în rând mai sunt persoane care nu au reușit să voteze până la ora 21:00.




































