Are doar 25 de ani, însă a devenit deja primar. Este vorba despre Tudor Camerzan, tânărul care a candidat pentru funcția de primar al satului Filipeni, Leova din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Tânărul edil a acumulat 52,20% din voturi, ceea ce înseamnă că 558 de alegători și-au dat votul pentru el.
Totodată, unul dintre cei 789 de candidați care au luptat pentru fotoliul de primar are vârsta de 72 de ani. Nicolae Calaidjoglu din partea Blocului ACUM a învins în satul Alexandru Ioan Cuza din Cahul cu 59,12% din voturi. Pentru acesta au votat 554 de oameni.
La 22 octombrie Tudor Camerzat a fost întors în cursa electorală și s-a duelat în turul doi de scrutin cu reprezentantul Partidului Democrat, Vasile Grosu.
Inițial, Grosu fusese declarat învingător al cursei electorale din primul tur, după ce i-a fost atribuit un vot pe care membrii comisiei îl declarase „invalid”. După ce reprezentanții PLDM au pornit un scandal și au acuzat comisia de fraudă, situația s-a schimbat.
Profilul de vârstă al candidaților:
- 100 de primari au vârsta cuprinsă între 26 – 40 de ani;
- 168 de primari au vârsta cuprinsă între 41 și 55 de ani;
- 114 de primari au vârsta cuprinsă între 56 și 70 de ani.




































