Peste 500 de obiecte explozive au fost descoperite timp de o lună în Taraclia, în apropiere de calea ferată. Munițiile au fost găsite, după ce echipele specializate ale Armatei Naţionale au executat în luna octombrie 24 de misiuni de deminare.
Muniţiile, care datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost transportate la centrul de instruire al unităţii şi distruse în condiţii de maximă siguranţă.
Locotenent-colonelul Efros a specificat că în perioada ianuarie-octombrie curent, geniştii Armatei Naţionale au depistat şi lichidat 7 586 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.
Bombe de aruncător, proiectile de artilerie de diferit calibru, bombe de aviaţie, cartuşe şi grenade de mână au fost descoperite în localităţile din raioanele Anenii Noi, Căuşeni, Criuleni, Hînceşti şi în municipiile Bălţi şi Chişinău.




























































