Partidul Nostru lansează acuzații grave în adresa Partidului Socialiștilor din Moldova. Reprezentanții formațiunii politice spun că rezultatele turului doi de scrutin din satul Terebna, raionul Edineț, unde primar a fost ales socialistul Valentin Țîțanu, ar fi fost fraudate. Potrivit celor din Partidul Nostru, formațiune al cărui candidat a pierdut alegerile din 3 noiembrie cu 47,50% din voturile cetățenilor, procesele verbale ar fi fost trucate, iar rezultatele voturilor – scrise cu un stilou care…dispare în contact cu o sursă de căldură.
Într-o conferință de presă, reprezentanți de la Partidul Nostru au menționat că au decis să conteste rezultatele înregistrate de PSRM la Terebna imediat după anunțarea acestora, în condițiile în care în ziua alegerilor au fost martorii mai multor nereguli din partea echipei candidatului socialiștilor, fapt pentru care au decis să se adreseze la CEC și în instanță.
”Am depus o chemare în judecată a socialiștilor având la bază transportarea oamenilor la secțiile de votare în mod organizat de către susținătorii contracandidatului socialist. Mai mult, el însuși a făcu acest lucru cu mașina personală”, a spus Corneliu Moraru, fost candidat Partidului Nostru la funcția de primar în satul Terebna.
Mai mult, fostul concurent electoral a sugerat că alegătorii ar fi fost ademeniți în ziua alegerilor într-un biroul de la punctul medical din localitate.
”Lumea intra în punctul medical după vot, apoi la magazin și acasă”, a precizat Moraru, care a spus că a chemat poliția, însă nu a fost luată nicio măsură deoarece totul s-a întâmplat în afara secției de votare.
Așa că a doua zi au început să pregătească pachetul de documente pentru a sesiza CEC și Procuratura Generală. Acesta a fost momentul în care, spun cei de la Partidul Nostru, în procesul de xerocopiere a procesului verbal, mai multe cifre care indicau rezultatele concurenților electorali au…dispărut.
”Procesul verbal este scris cu două stilouri diferite, la încercarea de a face xerox, au ieșit cifrele curate”, spun reprezentanții Partidului Nostru.
Cei din Partidul Nostru sugerează că procesele verbale ar fi fost întocmite cu un stilou special, scrisul dispărând, ca prin magie, în contact cu o sursă de căldură. Aceștia spun că au căutat ”stiloul magic” în magazinele de birotică și au constatat că este accesibil tuturor la un preț de doar 25 de lei unitatea. Au făcut un ”test” chiar în timpul conferinței de presă, demonstrând cum dispare stiloul de pe o foaie albă, în contact cu flacăra unei brichete.
Ieri, urmau să fie validate mandatele de prima și consilieri locali în Terebna, ședința de la Judecătoria Edineț a fost însă anulată după ce Partidul Nostru a prezentat dovada video a faptului că cifrele au fost șterse și înlocuite. Următoarea ședință este programată pentru luni, 11 noiembrie.
Astfel, Partidul Nostru urmează să depună o sesizare la CEC, o plângere la Procuratura Generală, una la Procuratura Edineț, la Inspectoratul de Poliție Edineț și la MAI, la fiecare plângere fiind anexată o copie a înregistrării video prezentate în conferința de presă.
Am contactat reprezentanții PSRM pentru un comentariu, iar aceștia au spus că vor veni ulterior cu o reacție.
































































