Partidul Democrat ar putea reveni la guvernare chiar mai devreme decât cred unii, afirmă deputatul Andrian Candu, care critică activitatea Executivului condus de Maia Sandu.
„Orice partid vrea să fie la guvernare. Asta este esența politicii și cu siguranță Partidul Democrat va ajunge la guvernare mai devreme sau mai târziu. PDM poate să ajungă la guvernare fără alegeri anticipate, poate chiar mai devreme decât unii cred”, a spus Andrian Candu în cadrul emisiunii „Important” de la „TVC 21”.
Democratul susține că formațiunea sa trebuie să pună presiune constructivă pe Guvern, ca el să înceapă „să livreze pentru cetățeni”.
Întrebat dacă formațiunea ar putea să se alieze cu actualele partide aflate la guvernare, Candu a precizat că „PDM va fi în dialog cu orice forță politică, indiferent că vorbim de socialiști sau de ACUM”.
„Dacă la ora actuală unii membri ai acestei majorități parlamentare sunt dispuși să discute cu echipa PDM, pentru a face o anumită structură, care să ducă la aceea ca să începem să livrăm pentru cetățeni ceva, atunci PDM este deschis pentru discuții”, a explicat Andrian Candu.
Acesta a lăsat să se înțeleagă că democrații nu ar fi împotrivă să se alieze cu socialiștii pentru a forma o nouă majoritate parlamentară.
„Am observat că în ultimul timp culoarea politică atât de mult dezamăgește și cu regret atât de multe se pune accent pe geopolitică și culoarea politică, că se uită de cetățean și de localități”, a argumentat Candu.




























































