Membrii Comisiei juridice, numiri și imunități s-au întrunit astăzi în ședință, la inițiativa socialiștilor. Aceștia au aprobat un aviz consultativ la moțiunea de cenzură înaintată de PSRM, împotriva Guvernului Sandu. În timp ce președintele comisiei, deputatul ACUM, Sergiu Litvinenco, susține că comisia a fost convocată neregulamentar, democrații și socialiștii spun că avizul se referă strict la respectarea procedurilor de înaintare a moțiunii de cenzură.
”Regulamentul nu prevede expres un raport al comisiei juridice, totuși, are dreptul comisia să se expună asupra legalității. Am votat doar că s-a procedat procedura, dar dezbaterea politică propriu-zisă rămâne evident la discreția Parlamentului ”, a explicat deputatul Sergiu Sîrbu, care a menționat că deocamdată, democrații nu au decis dacă vor susține sau nu moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu.
Președintele comisiei juridice, Sergiu Litvinenco nu a participat la ședință.
”Regulamentul spune că comisia se convoacă de președinte sau vicepreședinte, adică eu eram pe loc, nu am participat pentru că regulamentul nu prevede expunerea comisie juridice cu privire la moțiunea de cenzură”, a declarat Litvinenco.




































