Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

Trei membri ai rețelei de trafic de droguri, care ar fi fost condusă de Vlad Plahotniuc, trimiși în judecată în Rusia

Sputnik
11 noiembrie 2019, ora 16:04

Procuratura Generală a Rusiei a trimis în judecată un dosar penal în care au statut de învinuiți trei membri ai grupării specializate în trafic de droguri, care ar fi fost organizată și condusă de fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.  

În acest dosar, Grigore Bicenov, Mhitara Kirakosian și Ruslan Romanov sunt învinuiți că au realizat, în perioada anilor 2012-2017, acțiuni de contrabandă cu droguri în proporții deosebit de mari. Potrivit procurorilor ruși, rețeaua de traficanți de droguri ar fi fost condusă de Vladimir Plahotniuc și Oleg Pruteanu, care livrau în Rusia loturi mari de canabis, scrie Tass.ru.

Procurorii ruși susțin că cei trei învinuiți au adus în regiunea Moscova, la sfârșitul anului 2017, două loturi de narcotice din Ucraina, în cantitate totală de 7 kilograme. Membrii grupării nu au reușit să vândă marfa. Ei au fost prinși de polițiști, iar drogurile au fost identificate în mașinile suspecților.

În prezent, continuă cercetările în cazul altor membri ai grupării. Până acum, 18 persoane au fost deja condamnate.

Vladimir Plahotniuc a fost anunțat în căutare internațională. Anterior, Ministerul de Interne de la Moscova a anunțat că Plahotniuc este bănuit în 28 de episoade de contrabandă și realizare a drogurilor în proporții deosebit de mari.

Plahotniuc mai este cercetat penal în Rusia și pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, fiind bănuit de implicare în laundromat.

 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/PROMO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului - aflăm astăzi, ora 20:00
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente