Un accident rutier s-a produs aseară pe traseul Leușeni – Chișinău, în apropiere de localitatea Chetroseni. Un Mercedes care se deplasa spre capitală s-a lovit de un tractor cu remorcă.
Potrivit poliției, ambele vehicule se deplasau regulamentar. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Drager care a arătat că nu au consumat alcool înainte de a urca la volan.
Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului pentru a stabili care dintre șoferi se face vinovat.




































