Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

Harunjen neagă că terenul de pe bulevardul Ștefan cel Mare a început să fie folosit de PD la inițiativa sa

Captură: Privesc
13 noiembrie 2019, ora 16:24

După ce Procuratura Generală a anunțat astăzi printr-un comunicat de presă că terenul de pe bulevardul Ștefan cel Mare a ajuns în folosința Partidului Democrat la inițiativa fostului procuror general, Eduard Harunjen, și apoi la o firmă ce i-ar aparține ex-directorului Agenției Proprietății Publice (APP), Vladimir Baldovici, fostul procuror general a negat vreo implicare în acest caz și a precizat că apariția numelui său  în comunicatul de presă ar fi o eroare. 

„Nu este adevărat. Tocmai am vorbit cu conducerea Procuraturii Generale și au înțeles că este o eroare. În primul rând, terenul nu a fost transmis nici lui Baldovici, nici la PD, dar terenul a fost transmis în proprietatea Cancelariei de Stat. Noi am acceptat sub condiția ca să primim acest edificiu. Acest lucru a fost discutat din start cu conducerea Cancelariei de Stat și Guvernului, fiindcă acest drum de acces urma a fi exploatat ca drum de acces pentru alte două edificii care erau deja date în exploatare… Ce a făcut ea mai departe eu personal nu m-am interesat. Nu atrag atenția la astfel de chestii care sunt pre puțin importante pentru situația de astăzi”, a spus Harunjen  pentru TV8.

Într-un comunicat de presă, Procuratura Generală precizează că în 2017, la inițiativa lui Eduard Harunjen, suprafața de 21 de ari a început să fie folosită de PD, care își avea sediul luxos pe strada Armenească, dar și de un SRL, care ar aparține lui Vladimir Baldovici. Astfel, aici fuseseră instalate semafoare, bare de limitare a accesului, camere video de supraveghere și panouri cu acronimul PD, mai spune Procuratura Generală. Baldurovici nu ne-a răspuns la telefon.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/LIVE/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/LIVE/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente