Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

/VIDEO/ Statisticile oficiale arată că în ultimii zece ani, numărul bolnavilor de diabet zaharat din Moldova s-a dublat

medici-2
15 noiembrie 2019, ora 08:33

Diabetul zaharat lovește în tot mai mulți moldoveni. Cei care suferă de această boală o descriu ca fiind una destul de tăcută, la început. Ca mai apoi, să nu poată scăpa de ea. În plus, maladia cere și bani mulți pentru a o putea ține sub control, iar testele zilnice, adică înțeparea degetelor, este un adevărat chin, mai ales în cazul copiilor. Statisticile oficiale arată că în ultimii zece ani, numărul bolnavilor de diabet zaharat s-a dublat, fiind acum 120 de mii de oameni. Pentru a-și testa nivelul de zahăr în sânge, sătenii din Peresecina, majoritatea bătrâni, au făcut coadă în fața unui cort improvizat, de Ziua Mondială a Combaterii Diabetului.

ELENA GUȚU, DIABETICĂ: „La început mi-a părut o glumă, că poate se va regula, dar pe urmă am intrat într-o situație că nu l-am putut regula deloc. A făcut complicație la ochi”.

S-au scurs deja trei ani din momentul în care Elena a aflat că are diabet zaharat. Vestea a necăjit-o extrem de tare, pentru că și soțul ei suferă de aceeași boală. În cazul ei, maladia i-a afectat ochiul, iar recent a fost operată.

ELENA GUȚU, DIABETICĂ: „Tare mult contează felul cum mâncăm. Te mai trage la o bucățică grasă, la o bucată de jumară”.

Cu diabetul zaharat luptă și Parascovia. Maladia i-a schimbat mult viața, iar acum depinde de injecțiile de insulină și de testele zilnice prin care își măsoară nivelul de glicemie în sânge.

PARASCOVIA MELECA, DIABETICĂ: „Parcă îmi pare că se mărește pe zi ce trece. Mă sperie acest fapt, mă doare capul, îmi fac griji și tensiunea se mărește. Iaca am măsurat și e 13,5”.

Tratarea diabetului zaharat necesită un pumn de bani, iată de ce bolnavii regretă că nu au depistat boala la timp, când mai aveau o șansă ca să o prevină.

„Tot trebuie să mănânci un fruct, ceva mai bun, o prăsadă, dar de unde să le ei? Trebuie să le cumpăr, dar e scump, 25 de lei kilogramul. Pe ce să le iei?”.

„Pensia e mică și nu ne ajung bani”.

Potrivit medicilor, diabetul afectează, în mare parte, persoanele care suferă de hipertensiune, obezitate și care sunt predispuse ereditar. De Ziua Mondială a Combaterii Diabetului, în satul Peresecina a fost amenajat un cort, unde oamenii puteau să-și testeze nivelul de glicemie. Vârstnicii au fost primii care au ocupat rând.

„Tensiunea, așa, joacă. Să vedem cum, dar mergem înainte”.

„-Este în limitele normei? -Da, m-am bucurat”.

Pentru a preveni boala, medicii ne avertizează să ne ascultăm cu atenție corpul, pentru că simptomele sunt la suprafață.

VARVARA IURCU, ȘEFA CENTRULUI DE SĂNĂTATE PERESECINA: „Senzație de sete, foame exagerată, scădere în greutatea corporală, oboseală exagerată, unele semne neurologice, precum ar fi cefaleea, amețeli”.

Conform datelor Ministerului Sănătății, fiecare a treizecea persoană din Moldova suferă de diabet zaharat, iar cifra continua să crească. Pe lângă adulți, se agravează situația și în rândul copiilor.

DANIELA DEMIȘCAN, ȘEFA DIRECȚIEI SĂNĂTATE PUBLICĂ, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII: „Anul trecut au fost înregistrați 457 de copii, iar anul acesta avem 500 de copii. Ei sunt diagnosticați și asiguranți cu lancete, cu cinci teste pe zi pentru a-și măsura glicemia”.

Diabetul zaharat continuă să rămână una dintre cele mai răspândite boli în rândul moldovenilor, iar într-un singur an numărul celor afectați a crescut cu peste 15 mii de persoane. Fiecare a nouăzecea persoană moare din cauza complicațiilor.

 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/LIVE/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/LIVE/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente