Premierul Ion Chicu intenționează să numească la șefia Cancelariei de Stat o fostă colegă, alături de care a muncit la Ministerul Finanțelor în perioada guvernării democrate, au declarat pentru TV8 surse demne de încredere din cadrul instituției.
Potrivit surselor, în funcția de secretar general al Guvernului urmează a fi numită Liliana Iaconi, care este în prezent șefa Direcției analiză, monitorizare și evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Finanțelor. În declarația de venit pe care a depus-o la începutul anului la Autoritatea Națională de Integritate, Liliana Iaconi a indicat că ocupă această funcție de zece ani, din decembrie 2008.
Funcționara a avut anul trecut un salariu de 198 de mii de lei de la Ministerul Finanțelor și alte 57 de mii de lei le-a câștigat din indemnizația de membru în consiliul de administrare al unei întreprinderi de stat. Soțul său este angajat tot la Ministerul Finanțelor.
Familia are în proprietate două terenuri în extravilan și două apartamente: unul de 22 de metri pătrați, cumpărat în 2017 și evaluat la aproape 53 de mii de lei și altul primit prin donație în același an, cu o suprafață de 69 de metri pătrați și o valoare oficială în acte de 337 mii lei. În 2014, familia Iaconi și-a cumpărat o mașină nouă de model „Toyota Corolla” pentru care a plătit peste 231 mii lei.
Amintim că fostul secretar general al Guvernului, Andrei Spânu, a renunțat la funcție înainte să fie demis Guvernul Sandu prin moțiune de cenzură. Cererea de demisie a lui Spânu a fost aprobată la ultima ședință a Cabinetului de miniștri condus de Maia Sandu.
/FLASH/ Au început demisiile la Guvern. Trei secretari de stat au plecat din funcții




































