Un agent economic riscă să achite o amendă de 30 de mii de lei, pentru că a fost prins că ar fi comercializat ilegal produse petroliere. Oamenii legii au făcut și controale inopinate la două stații de furnizare a gazelor naturale amplasate în Chișinău.
La 15 noiembrie curent, polițiștii împreună cu angajații Serviciului Fiscal de Stat au documentat activitatea ilegală de comercializare a produselor petroliere desfășurată de o întreprindere cu sediul la Chișinău.
În urma verificărilor și a controalelor efectuate, polițiștii au depistat în aparatul de casă al întreprinderii, bani nedeclarați în sumă de aproximativ 5 000 lei.
Potrivit polițiștilor, la stația de alimentare, preponderent erau alimentate automobilele ce activează în companiile de taxi.
La moment, polițiștii stabilesc valoarea totală a prejudiciului cauzat.




































