Un bărbat își va petrece următorii șase la închisoare, fiind condamnat pentru că a lovit un pieton cu mașina și a părăsit locul faptei. Accidentul s-ar fi produs la sfârșitul anului 2015, pe traseul ce duce spre satul Tabani, raionul Briceni.
Automobilul ar fi fost depistat de oamenii legii în curtea casei bărbatului, în baza fragmentelor de far anti ceață rămase la locul faptei. Potrivit procurorilor, în momentul producerii accidentului, șoferul era în stare de ebrietate.
Bărbatul ar fi trecut cu roțile mașinii sale peste victima de 36 de ani, care se întorcea de la lucru și făcuse un popas, fiind la fel beat.
Condamnatul nu va mai putea conduce mijloace de transport timp de cinci ani, după ispășirea pedepsei.
Hotărârea a fost pronunțată de Curtea de Apel Bălți, după ce condamnatul a contestat-o pe cea a Judecătoriei Edineț, sediul Briceni. Făptașul a fost luat sub gardă din sala de şedinţe a instanței judecătorești.




































