Președintele României, Klaus Iohannis, ar putea vizita Republica Moldova pe 1 decembrie la o manifestație organizată la teatrul „Ginta Latină” cu ocazia Zilei Naționale a României. Invitația a fost lansată astăzi de către mișcarea unionistă „Sfatul Țării 2”, în cadrul unei conferințe de presă. 

„Duminică la ora 12:00 vom organiza o manifestație cu spirit și gând românesc. La eveniment este așteptat și Klaus Iohannis. O invitație în acest sens a fost transmisă astăzi Cancelariei Președenției României de către Consiliului director al organizației”, a declarat în cadrul conferinței de presă, președintele mișcării unioniste, Nicole Dabija.

De asemenea, la manifestație este așteptat și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preafericitul Daniel. „De când a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc patriarh al României, preafericitul nu a vizitat niciodată R. Moldova”, a menționat Nicolae Dabija.

La evenimentul de la teatrul „Ginta Latina” sunt așteptați mai mulți interpreți, oameni de cultură și politicieni din Republica Moldova și România.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!