Autoritățile finanțate din bugetul de stat vor „înghiți” mai mulți bani anul viitor. Pentru activitatea acestora urmează a fi alocate 51,5 miliarde de lei, cu 3,8 miliarde mai mult față de anul 2019, potrivit anexelor prezentate de Ministerul Finanțelor la Legea bugetului de stat pentru anul 2020.

Mult mai mulți bani va primi Cancelaria de Stat – 636,6 mil de lei, cu 112,6 mil lei mai mult față de anul curent.

Și Președinția va fi „alintată” și va primi din buget 35,3 mil lei, cu 2,3 mil mai mult față de anul 2019.

Pe de altă parte, va fi tăiat bugetul Parlamentului, pentru care s-au planificat 164,4 mil lei, cu cinci milioane mai puțin față de anul curent.

Bugetele instituțiilor de forță, majorate esențial

Grase vor fi în 2020 bugetele instituțiilor de forță. Pentru activitatea Serviciului de Informații și Securitate sunt preconizate 362 milioane de lei, cu 104 mil mai mult față de anul curent.

Va crește cu 21,5 mil lei și bugetul Serviciului Protecție și Pază de Stat, care va ajunge la 149,4 mil lei.

Centrului Național Anticorupție urmează să-i fie alocate 125,3 mil lei, cu 3,6 mil lei mai mult față de 2019, iar Ministerul Afacerilor Interne va primi din buget 2,9 miliarde de lei.

Ne va costa mai mult și justiția

Bugetul de stat pentru anul viitor prevede cheltuieli mai mari și pentru domeniul justiției. Ministerul Justiției va primi 1,2 miliarde lei, cu 274 mil mai mult decât în anul curent.

Pentru activitatea Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevăzute 442,1 mil lei, cu aproape 30 de milioane mai mult decât în 2019.

Cu un milion va fi majorat și bugetul Consiliului Superior al Procurorilor, care va ajunge la 13,2 mil lei, iar pentru Institutul Național al Justiției sunt prevăzute 22,5 mil lei, cu aproape cinci milioane mai mult față de anul curent.

Mai puține investiții în proiecte sociale

Pentru anul viitor sunt planificate mai puține resurse financiare pentru investiții în proiecte sociale. Bugetul Fondului de Investiții Sociale urmează a fi redus cu 31,7 mil lei față de anul curent. Fondul va primi doar 20,2 mil lei, în timp ce în 2019 a avut 49 de milioane de lei.

 

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!