Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat intenționează să preia conducerea în majoritatea comisiilor parlamentare și să schimbe componența Biroului Permanent al Parlamentului, afirmă vicepreședintele Legislativului Alexandru Slusari.
„La orele 17:00 avem Biroul Permanent. Mâine, probabil că, vom avea ședința în plen, la care coaliția PDM-PSRM o să reformateze toate comisiile, componența Biroului Permanent și multe alte lucruri. Coaliția activează foarte repede. Pe alocuri, trece orice măsură de bun simț. Mâine, probabil, o să vedem cum 8 comisii din 11 o să fie împărțite între PSRM și PDM”, a declarat Alexandru Slusari în cadrul unei conferințe de presă.
Democrații neagă în continuare că s-ar fi aliat cu socialiștii și insistă pe faptul că au votat Guvernul Chicu din necesitate, pentru că Guvernul Sandu nu-și făcea bine treaba și aveau de suferit cetățenii.




































