Un bărbat este cercetat de vameși pentru că a încercat să introducă ilegal în țară haine, încălțăminte, tehnică de uz casnic, produse alimentare și alte mărfuri de larg consum în valoare de 200 de mii de lei.
Cazul a avut loc pe traseul Slobozia Mare – Vulcănești. Totul a ieșit la iveală după ce echipele mobile au oprit pentru verificări un autovehicul de model „Mercedes Sprinter”, despre care aveau suspiciuni că ar fi implicat în trafic ilicit de mărfuri.
În urma unui control efectuat la fața locului, vameșii au depistat, în compartimentul marfar și în salonul microbuzului, bunuri de larg consum în cantități comerciale și fără niciun act, informează Serviciul Vamal.
Bunurile au fost ridicate, iar cazul este transmis subdiviziunilor specializate ale vameșilor în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.

Foto: customs.gov.md

Foto: customs.gov.md

Foto: customs.gov.md




































