O familie din Irak a fost reținută ieri pe Aeroportul Internațional Chișinău pentru deținerea unor documente de călătorie false, care ar fi fost emise de către autoritățile croate. Conform tichetelor de îmbarcare, atât soții, cât și fiul acestora urmau să ajungă la Paris, Franța.
„După sosirea cursei regulate Istanbul – Chișinău, o familie s-a apropiat la linia de control. Aceasta era compusă din trei membri: mama, tata și fiul. Ei au oferit pentru autorizarea trecerii, pașapoarte care ar fi fost emise de către autoritățile croate și care aveau semne discrete de falsificare”, spun polițiștii.
În timpul verificărilor adiționale, în bagajul bărbatului au fost găsite pașapoartele autentice eliberate pe numele acestora de instituția competentă din Irak.
„Totodată, au mai fost depistate și două cărți de identitate ce aparțineau soților, un permis de conducere emis pe numele bărbatului și trei asigurări medicale de tip internațional, toate cu semne vădite de falsificare, țara de origine fiind Croația”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
Actele au fost ridicate și supuse examinării speciale. Conform tichetelor de îmbarcare, atât soții cât și fiul acestora urmau să ajungă în Paris. Cert este că membrii familiei nu au putut oferi detalii despre scopul destinației, prezentarea la control a pașapoartelor falsificate sub altă identitate și camuflarea celor autentice.
Pe cazul dat a fost întocmit un proces verbal de audiere și constatare a faptei săvârșite. Actele sunt transmise în laboratorul tehnico-criminalistic. Persoanele au primit refuz de intrare și tranzitare a țării, ca urmare vor face cale întoarsă cu aceeași destinație.




































