Un fost șef de direcție al Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne, a fost reținut de ofițerii CNA. El este suspectat de îmbogățire ilicită și corupere pasivă.
Fostul funcționar are peste 40 de ani și este locuitor al capitalei. Procurorii au aflat că acesta a perfectat veniturile pe care le-a obținut ilegal în bunuri.
Mai exact, fostul șef al INI a obținut numeroase bunuri în valoare semnificativ diferită de declarațiile lui de avere din 2016: casă la sol, apartamente, mașini înscrise pe mai multe rude apropiate, dar și safeuri bancare cu zeci de mii de euro și dolari depozitați. Suplimentar, veniturile presupus ilegale ale acestuia i-au permis să-și întrețină copilul aflat peste hotare.
Potrivit procurorilor, la sfârșitul acestui an a fost pornită cauza penală. Reținerea acestuia a avut loc în baza mandatului și încheierii judecătorești emise la solicitarea procurorilor, în decembrie 2016, după ce învinuitul s-a eschivat de la urmărirea penală. Fostul șef al INI a fost anunțat în căutare pe canalele Interpol. Astfel, pronunțarea încheierii judecătorești privind reținerea acestuia a avut loc în lipsa fostului funcționar.
În schimb, în perioada în care acesta s-a eschivat, procurorii au desfășurat un set de acțiuni de urmărire penală, iar acesta va fi tras la răspundere. În zilele imediat următoare vor fi întreprinse acțiuni pentru finalizarea urmăririi penale.




































