S-a trezit lovită cu un ciocan în cap, după ce i-ar fi spus câteva cuvinte jignitoare concubinului său. Totul s-a petrecut în satul Chetroșica Nouă, Edineț. Cei doi se aflau în stare de ebrietate.
Potrivit procurorilor, făptașul de 56 de ani a consumat băuturi alcoolice cu alte două persoane și concubina de 62 de ani, la care locuia. După ce oaspeții au părăsit locuința, concubinii s-au luat la ceartă. În cele din urmă, bărbat a lovit-o de trei ori în regiunea capului, cu un ciocan pe care îl avea în mână.
Cei doi sunt de 22 de ani împreună. Bărbatul a mai comis fapte similare de violență în familie în anii 2016, 2018 și 2019.
Pentru infracțiunile din trecut, bărbatul a fost pedepsit cu peste 200 de ore de muncă în folosul comunității. El a fost obligat să facă curățenie în cimitirul din sat.
Chiar dacă femeia a fost agresată de mai multe ori, aceasta a insistat ca învinuitul să nu fie pedepsit aspru. Totuși, procurorii l-au condamnat pe acesta la trei ani de închisoare, într-un penitenciar de tip semiînchis.




































