Două adolescente au fost impuse să se prostitueze, după ce un bărbat le-a adăpostit în apartamentul său, întrucât cele două erau în căutarea unei locuințe pentru a o închiria. Bărbatul le găsea clienți pe un site de anunțuri.
Totul a avut loc acum doi ani. Pe atunci adolescentele avea vârsta de 15 și, respectiv, 16 ani. Acestea intenționau să închirieze un apartament, iar pentru că nu erau angajate la muncă, inculpatul le-a adăpostit la el.
În cele din urmă, fetele au fost obligate pe timp de noapte să se prostitueze și deserveau câte doi-trei clienți, iar în schimb primeau câte 300 lei. Taxa pe care o plătea un client era de 800 lei pe oră, banii însă îi primea inculpatul. Victimele erau aduse cu taxiul la fiecare client.
Potrivit procurorilor, atunci când adolescentele nu vroiau să întrețină relații sexuale ori să consume alcool, bărbatul le agresa verbal și fizic.
După o perioadă de patru luni de exploatare sexuală, una din adolescente a depus plângere la autorități, iar bărbatul a fost reținut și plasat în arest.
Procuratura Generală a anunțat azi că individul a fost condamnat la 15 ani și șase luni de închisoare. Acesta nu și-a recunoscut vina și a spus că lucra în construcție, iar seara împreună cu minorele ieșea în oraș. Bărbatul a contestat decizia în instanța de judecată, însă toate materialele probatorii au dus la condamnarea acestuia de către Curtea de Apel Chișinău.




































