O femeie care se afla în mașina Volkswagen implicată aseară într-un accident în lanț lângă Vatra, a murit pe patul de spital. Aceasta este cea de-a treia victimă a cumplitei tragedii. Cele două femei ar fi fost surori.
Potrivit poliției, în mașină se mai afla un copil de opt ani, care se afla în prezent la Spitalul pentru copii „V. Ignatenco”, în afara oricărui pericol. Totodată, pasagerul din Mercedes Sprinter, un bărbat de 47 de ani, a fost internat în secția de reanimare a Institutului de Medicină Urgentă din capitală.
Amintim că un Volkswagen s-a lovit de un BMW aseară, la ieșirea din orășelul Vatra. Mașina Volkswagen a fost proiectată într-un Mercedes Sprinter apoi într-o Skoda. Preliminar, automobilul Volkswagen a ieșit la depășire. Șoferul și o pasageră au murit pe loc.
În zonă s-au format ambuteiaje, traficul rutier fiind redirecționat prin Vatra și Sireți.
În ultimele 24 de ore, în țară s-au produs 11 accidente rutiere, soldate cu trei persoane decedate și 16 traumatizate.
Poliția a pornit o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.




































