Includerea în facturi a volumelor suplimentare de apă sub formă de „cotă-parte” este ilegală, spun reprezentanții Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care au sesizat Centrul Național Anticorupție (CNA) în vederea examinării cazurilor în care administrația întreprinderii de gestionare a fondului locativ a inclus spre plată unele volume suplimentare în lipsa temeiului legal.
Reieșind din prevederile Legii privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare, titularul de licență SA „Apă-Canal Chișinău” are încheiat cu gestionarul fondului locativ contract pentru livrarea apei și recepționarea apelor uzate, până la punctul de delimitare (contorul comun de la intrarea în bloc).
Repartizarea volumelor de apă este efectuată de întreprinderea municipală „INFOCOM”, reieșind din datele furnizate de gestionarul fondului locativ, care nu sunt titulari de licență și activitatea lor nu este reglementată de ANRE.
Potrivit ANRE prin lege au fost excluse prevederile care indicau volumul nedistribuit, înregistrat de contorul de la branșamentul blocului locativ, în baza indicațiilor contoarelor individuale/normelor de consum aplicate care se repartizau adăugător pentru fiecare apartament proporțional consumului înregistrat de contoarele instalate în apartament și conform normelor de consum.




































