Starea de sănătate a interpretei Irina Rimes este una bună acum şi cel mai probabil, astăzi va fi externată, spun medicii, scrie stirileprotv.ro.
Artistă a ajuns la spitalul Elias din Capitală, în jurul orei 05:00 dimineaţa, cu o problemă gravă de sănătate. A rămas internată după ce medicii au descoperit o hemoragie internă şi la ora 15.00 cântăreaţă a intrat în sala de operaţie. Intervenţia chirurgicală a durat o oră şi acum artista se află în afara oricărui pericol.
Îndrăgita artistă a transmis, miercuri, un mesaj.
“Partea cea mai grea a trecut. Prefer să păstrez diagnosticul pentru mine, dar mulţumesc pentru gândurile frumoase şi susţinere. Cel mai mult îmi pare rău că nu am putut să fiu prezentă la concertul din Iaşi”, s pus interpreta.
Cu câteva ore înainte de intervenție, deşi vizibil slăbită, Irina Rimes a ţinut să îşi anunţe fanii că nu va urca pe scena la Iaşi, în noaptea de Revelion.
“Dimineaţa nu e aşa bună pentru mine că m-am trezit internată şi fac acest video să vă spun că îmi pare foarte rău că trebuie să anulez programul din seara asta de la Iaşi. Am fost internată cu o problema de sănătate şi medicii nu mă lasa să plec acasă.”
Și casa de discuri, Global Records, cu care artista colaborează a transmis un mesaj la scurt timp.
“Perioadă extrem de aglomerată din ultimele luni și-a pus amprenta asupra Irinei, care însă promite că imediat cum se va recupera va reveni pe scenă, cu forțe proaspete”.
Aseară, artista a postat mai multe Instastory-uri în care i-a filmat pe mama ei și alți apropiați, veniți în vizită la ea la Spitalul Elias.

Captură foto: Irina Rimes

Captură foto: Irina Rimes

Captură foto: Irina Rimes

Captură foto: Irina Rimes
Artista a ajuns, marți, la spital cu o hemorgie internă şi a fost operată de urgenţă. Cântăreaţă a fost nevoită să îşi anuleze în ultimul moment concertul de Revelion de la Iaşi.




































