Cinci troleibuze noi cu propulsie autonomă, asamblate la finele anului trecut în cadrul atelierului Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) circulă în aceste zile în Chișinău, fiind la etapa de testare.
Unitățile de transport sunt dotate cu baterii de nouă generație și vor avea o autonomie de 30 km. Acestea dispun de sisteme de aer condiționat, șase camere de supraveghere video în interior și prize USB pentru călători, la fiecare set de scaune.
De asemenea, blocurile optice ale troleibuzelor sunt pe bază de LED, iar oglinzile sunt cu reglaj electric.
În bugetul municipal pentru anul 2020 au fost prevăzute 26,5 milioane de lei pentru asamblarea troleibuzelor noi.






































