Polițistul care l-a amendat cu 18 mii de lei pe un biciclist ce conducea în stare de ebrietate pe străzile orașului Nisporeni a explicat în baza căror prevederi legale a decis o astfel de amendă.
Omul legii a declarat pentru „Ziarul de Gardă” că bărbatul are tot dreptul să se adreseze în instanța de judecată, care i-ar putea schimba sancțiunea financiară în muncă neremunerată în folosul comunității.
Ion Mateescu, ofițerul Serviciului supraveghere tehnică și accidente rutiere din Nisporeni a declarat că biciclistul a fost amendat în baza art. 233, alin. (3) din Codul Contravențional care prevede sancțiuni nu doar pentru conducătorii auto, dar și pentru „conducătorii de motocultoare sau vizitii”.
„Cunoașteți situația accidentelor din ultima perioadă, iar anume aceste categorii de persoane sunt cel mai des implicate, deoarece nu sunt echipate corespunzător, șoferul nu poate să-i observe la o distanță care poate să se asigure, să oprească vehiculul. În afară de faptul că se afla în stare de ebrietate, nu era echipat corespunzător – nu avea vestă reflectorizantă, obligatorie pe timp de noapte”, a argumentat Mateescu, adăugând că bărbatul „se deplasa neadecvat în mijlocul carosabilului”.
Polițistul a precizat că biciclistul poate solicita instanței de judecată să-i schimbe sancțiunea în muncă neremunerată în folosul comunității. Codul Contravențional prevede în astfel de situații de la 20 la 60 de ore de muncă neremunerată.




































