Președintele Republicii Moldova, a transmis un mesaj de felicitare cetăţenilor cu ocazia Crăciunului pe rit vechi.
„Stimați creștini, dragi prieteni, suntem în perioada celor mai frumoase sărbători ale poporului nostru. Aceste sărbători îmbină şi tradiţia populară, şi valorile creştine, şi speranţa într-un viitor mai bun.
Fie ca sărbătoarea Nașterii Domnului să ne unească familiile, să ne ofere înțelepciune și cumpătare, să ne aducă lumină, dragoste și căldură în inimi și în case.
Vreau ca în aceste zile, când toată lumea îşi pune dorinţe, să avem un gând bun şi pentru Moldova, să-i dorim un an plin de schimbări pozitive și să avem cu toții mai multe motive de bucurie și de mândrie cu țara în care trăim.
Fiecare să-și facă datoria profesională, de patriot, de părinte, de creștin, de prieten, de om destoinic. Aceste calități stau la temelia unei societăți consolidate și de succes, pe care o construim împreună.
Sărbători senine! Crăciun luminos pentru sufletele noastre”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.




































