Un deținut, aflat după gratii pentru omor, a ajuns la spital după ce și-ar fi înfipt un cui în piept. Astăzi, bărbatul a fost escortat în capitală pentru a i se face tomografie computerizată. Și fratele acestuia a venit să-l vadă în ce stare se află, dar nu a fost lăsat să se apropie de autospecială. Până la acest episod, deținutul s-ar fi mutilat de vreo 10 ori, afirmă Autoritatea Națională a Penitenciarelor.
Fratele deținutului a aflat despre acest caz chiar de la el.
DUMITRU GUSTEI, FRATELE DEȚINUTULUI
– Cine v-a anunțat că va veni la spital? – El m-a sunat și mi-a spus: „Dima, vor să mă omoare. Eu protestez, eu îmi cer drepturile.”
Deținutul a ajuns la spital, fiind adus de o autospecială. Reprezentanții penitenciarului l-au scos din microbuz pentru a-l duce în instituția medicală, însă l-au băgat înapoi.
-De ce nu-l duceți în spital? – Așteptăm să vină medicul. Medicul ne va spune în ce birou trebuie să plecăm. – De ce l-ați întors înapoi? Eu n-am încălcat nimic. Am ținut distanța.
După ce escorta a stat jumătate de oră în fața spitalului, deținutul a fost dus în spatele instituției medicale, iar peste puțin timp toți au plecat într-o direcție necunoscută. Reprezentanții penitenciarului au refuzat să ne spună unde-l duc.
– Ați putea să ne spuneți unde-l duceți?
Conducerea Departamentului medicină de urgență din cadrul spitalului a refuzat să vorbească la cameră, dar a precizat că starea pacientului era satisfăcătoare. Totuși, din spusele purtătorului de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, deținutul nu a trecut tomografia pentru că ar fi fost coadă. Cel mai probabil, urmau să revină în partea a doua a zilei.
OLEG PANTEA, OFIȚER DE PRESĂ, ANP
În perioada detenției, Gustei, sistematic, a recurs la acțiuni da autorănire. Nu mai puțin de 10 ori. Medicii urmează să-l programeze la o tomografie computerizată ca să stabilească dacă acest corp străin a pătruns în cutia toracică sau nu.
Între timp, fratele deținutului afirmă că bărbatul stă după gratii pentru un omor pe care nu l-ar fi comis. Totodată, el ar avea parte de condiții inumane.
DUMITRU GUSTEI, FRATELE DEȚINUTULUI
Când ajunge să vină cineva să investigheze, îl transferă: la Taraclia, la Cahul, la Cricova, la Brănești.
În replică, Oleg Pantea a precizat că aceste detalii nu țin de competența Administrației Naționale a Penitenciarelor, în condițiile în care deținutul a ajuns după gratii în baza unei decizi judecătorești.




































