Natalia Dubovik este refugiată din Ucraina. Împreuna cu fiica a plecat de război la începutul lunii martie, reușind să se stabilească în Moldova fiind angajată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Natalia nu pierde speranța că se va întoarce curând acasă.
„Noi nu am intrat imediat în ritm. Am fost deprimați toată primăvara, mereu citeam știrile și practic 24 de ore eram cu fața în telefon. Tot timpul ne gândeam că mâine se va termina războiul și vom pleca acasă.
La sfârșitul primăverii am înțeles că nu se va întâmpla atât de repede. Ne-am dat seama că trebuie să acceptăm acest fapt, chiar dacă a fost foarte greu. Nu-ți poți face planuri pentru că tu crezi că mâine pleci acasă.
Ei bine, atunci când îți dai seama că nu mai pleci, devine mai ușor în sensul că începi să planifici să trăiești aici. Începi să cauți un loc de muncă, începi să îți înscrii copilul la școală și există probleme care trebuie rezolvate, iar acest lucru îți distrage atenția”.
Natalia spune că, dincolo de problemele financiare din Republica Moldova, este important să înțelegem că lucrul care contează este să nu fie război.
