Procurorii cer mandat de arest pentru 30 de zile pentru Viorel Morari, anunță Procuratura Generală.
La 11 ianuarie, a avut loc examinarea cererilor lui Viorel Morari de recuzare a procurorilor Renata Anici, Vladislav Căruceru, Carolina Vidrașcu care fac parte din grupul care exercită urmărirea penală în această cauză. Procuratura a respins toate cele trei cereri ca nefondate din următoarele motive:
- Au fost examinate materialele cauzelor la care a făcut trimitere Viorel Morari, în care s-ar fi pretins că au fost implicați primii doi procurori – ambele gestionate de procurorul din Procuratura Anticorupție, G. Niculiță – și a fost constatată inexistența informațiilor sau probelor relevante ori concludente ce ar confirma implicarea acestora în acțiunile vizate.
Tot sâmbăta, Viorel Morari a fost pus sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice.
Avocatului lui Morari a precizat că învinuirea clientului său ar fi ambiguă și neclară. Procuratura infirmă acest fapt și consideră ordonanța emisă de procuror conformă cerințelor Codului de procedură penală, poziția apărării fiind subiectivă, care încearcă să inducă opinia publică în eroare, utilizând în acest sens forța mediatică.
Azi, la ora 15:00, expiră termenul de 72 de ore pentru care Morari a fost plasat în izolatorul Poliției capitalei și procurorii urmează să ceară în ședință instanței de judecată care are loc în aceste clipe, aplicare măsurii de arestare preventivă.
Potrivit reprezentanților Procuraturii Generale, Viorel Morari este bănuit că, în martie 2017, a primit de la Vladimir Plahotniuc, fostul președinte al Partidului Democrat (PDM), o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi, ulterior, un dosar penal. Acesta ar mai fi falsificat în cauza penală mai multe acte procesuale, din spusele procurorilor.




































