Cel mai de bază atribut de sărbători, bradul ia calea din mijlocul casei, unde a făcut atmosferă de sărbătoare, spre tomberon. Zeci de pomi, dezgoliți de globuri și ghirlande, au fost abandonați lângă rampele de gunoi. Drumul lor însă nu se sfârșește aici. Autoritățile îi duc la platoul de depozitare, unde vor fi tocați, ca să devină îngrășăminte pentru plante.
„Aici se află platoul de depozitare și reciclare unde vor fi aduși molizii de către serviciile municipale. Ulterior, aceștia vor fi tocați și utilizați ca îngrășăminte pentru plante”, Mihaela Dicusar, reporteră TV8.
Deși sărbătorile în mare parte au trecut, angajații spun că moldovenii nu se grăbesc să scoată brazii din casă. Deocamdată, la platou a fost adus doar un singur brad.
„Cred că după sf. Vasile, după Boboteaza oamenii încep a-I strange din apartamente din case”, Elena Botnari, maiestru sectorului Buiucani.
Procedura de tocare va începe abia după ce aici vor fi aduși un număr mai mare de molizi.
„Mai departe va fi programată tehnica special care-i va toca. Rumegușul va fi utilizat la plante, flori. Unde-I acel apart? Aparatul va fi adus după ce tot teritoriul va fi plin cu brazi. Peste vreo săptămână-două. Pentru un brad nu are rost de adus tehnica, care costă foarte mult”,Elena Botnari, maiestru sectorului Buiucani.
Totuși, în timp unii chișinăuieni spun că vor replanta molizii, alții au recunosc că după sărbători, brazii, împodobiți de Crăciun, vor ajunge la tomberon sau pe foc.
„Ce veți face cu el? L-am cumpărat viu și o să-l sădim”.
„Am să-l duc la gunoi. Nu vă este milă? Da”.
„E o chestie foarte urâtă că la toate coșurile stau brazi aruncați. Primăria zice că o să-I adune..Primăria promite foarte multe. Ei sunt mincinoși”.
„Ce veți face cu el? Am să-l dau pe foc. Am sobă. Nu vă este milă? Dar ce-i de făcut”?
Anul trecut, au fost tocate peste zece camioane cu brazi, adunați din preajma platformelor de colectare.




































