Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, este revoltat de răspunsul pe care l-a primit de la Procuratura Generală la solicitarea trimisă pe 16 decembrie în care a cerut să-i fie comunicat la ce etapă de instrumentare se află cauza penală inițiată în cazul expulzării celor șapte profesori turci, cine sunt persoanele implicate și ce statut procesual au acestea.
„Am primit un răspuns…o adevărată bătaie de joc. Din cele patru întrebări, mi s-a răspuns doar la una și la aceea parțial. În general, în adresarea trimisă către Procuratură se conțineau mai multe detalii cu privire la acest caz decât însuși în răspunsul procurorilor (de exemplu numele, prenumele învinuiților)”, spune Litvinenco
Procurorul care a răspuns la solicitarea deputatului a refuzat să facă publice informațiile făcând trimitere la secretul de stat și Legea privind datele cu caracter personal.
„Se spune că mai multe detalii nu pot fi prezentate întrucât informația ar fi clasificată potrivit Legii cu privire la secretul de stat. Și asta chiar dacă anexa nr.1 la Legea cu privire la secretul de stat spune expres că deputații au dreptul de acces la secretul de stat. Bineînțeles că sub rezerva nedivulgării ulterioare. Se mai invocă Legea privind protecția datelor cu caracter personal. Și asta cu toate că aceasta conține excepții de la regula nedivulgării, iar cazul dat, având în vedere că vizează un interes public deosebit, se circumscrie acestor excepții”, explică Litvinenco, care este jurist de profesie.
Deputatul întreabă retoric dacă cetățenii văd vreo diferență în activitatea Procuraturii conduse de Alexandr Stoianoglo și cea de pe timpul lui Harunjen.
„Voi solicita repetat informație de la procurori astfel încât aceștia să respecte legea. Acest răspuns, din câte înțeleg, a fost trimis și procurorului general. Interesant dacă această „otpiscă” se pliază pe declarațiile și promisiunile acestuia precum că în dosarul răpirii profesorilor turci toți cei care au încălcat legea vor fi pedepsiți. Nu doar pionii, ci și coordonatorii”, mai scrie Litvinenco.






































