O femeie de 49 de ani din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, a fost condamnată astăzi la 14 ani și șase luni de închisoare pentru că l-a înjunghiat în piept pe amicul concubinului său, care l-ar fi convins pe ultimul să meargă la furat.
Procurorii au prezentat în fața judecătorilor probe care indică faptul că femeia l-a atacat pe bărbat cu intenția să-l omoare, atunci când consumau băuturi alcoolice cu alte două persoane, în dimineața zilei de miercuri, 26 decembrie 2018.
Inițial, aceasta l-a agresat fizic, dar a fost potolită de cei care se aflau în ospeție la ea acasă. Ulterior, femeia spontan i-a aplicat victimei două lovituri în piept cu cuțitul de bucătărie. În rezultat, bărbatul a căzut la pământ și a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale, unde a primit ajutorul necesar.
Femeia a mai fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea pentru tentativă de omor. Ea și-a atacat cu toporul concubinul precedent. Dacă sentința va rămâne în vigoare, inculpata-și va ispăși pedeapsa pronunțată pentru ambele crime.
La această etapă, la solicitarea procurorilor, inculpata a fost plasată în arest. Sentința pronunțată este cu drept de atac, la Curtea de Apel Chișinău.




































