Doi cetățeni turci, de 21 și respectiv 20 de ani, au fost reținuți ieri-seară de polițiștii de frontieră, după ce au încercat să iasă ajungă ilegal din Republica Moldova în Ucraina. Aceștia se îndreptau cu pas grăbit pe direcția Palanca – Udobnoie.
„Polițiștii de frontieră au dejucat planurile ilegale a doi cetățeni de origine turcă, care în lipsa actelor de călătorie și a interdicției de intrare pe teritoriul Ucrainei au recurs la tentativa de traversare a hotarului prin ocolirea punctului de trecere „Palanca”, informează oamenii legii.
Cei doi cetățeni turci au fost obligați să se oprească de către grupa de intervenție aflată pe sectorul de responsabilitate. În cadrul cercetărilor preliminare, aceștia au fost audiați și identificați în baza documentelor pe care le dețineau. În prezent, făptașii se află în izolatorul Inspectoratului de Poliție Căușeni.
Pentru fapta comisă, cetățenii turci riscă o amendă în mărime de până la 37 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 150 la 200 de ore sau închisoare de până la doi ani. Cazul este cercetat în continuare de către ofițerii de urmărire penală din cadrul Direcției regionale Est.




































