Dodon a avut zeci de vacanțe pe care le-a anunțat public și altele „secrete”. S-a cazat și într-o vilă în care o noapte costă 20 de mii de euro 

captura video
privesc
16 ianuarie 2020, ora 14:12

Președintele Igor Dodon, care în ultimii 15 ani a ocupat doar funcții publice, și-a organizat vacanțe în diferite țări, unele dintre ele în zone exotice, care au costuri enorme. „Ziarul de Gardă” scrie că, în ultimii zece ani, șeful statului a avut 20 de vacanțe pa care le-a anunțat în public, dar și altele, despre care au știut doar persoane apropiate familiei Dodon. Au fost publicate și poze din vacanțele de lux ale președintelui.

Pe 11 ianuarie 2010, Igor Dodon, pe atunci deputat al Partidului Comuniștilor, a fost la schi în munții Austriei. Iar la scurt timp după vacanța cu zăpadă, familia sa a plecat în Maldive, o destinație exotică, locul preferat al europenilor care vor să facă plajă pe timp de iarnă.

Costul unei vacanțe de 7 zile pentru două persoane în Maldive începe de la 4-5 mii de euro. Dar hotelul în care a fost cazată familia Dodon e amplasat chiar în apele oceanului Indian, are ieșire directă la apă, iar accesul în interior e facilitat de angajați cu ajutorul unui ATV special. Resortul se numește Adaaran Select Hudhuranfushi, Ocean Villa.

În 2020, o noapte de cazare în el depășește suma de 10 mii de lei pentru o familie, fără taxe adiționale și fără transport.

În ianuarie 2011, familia Dodon s-a odihnit pe insulele Seychelles, alt paradis din Oceanul Indian. Agențiile de turism scriu că destinația este „paradisul celebrităților, al celor care vin în luna de miere și al celor cu posibilități financiare deosebite”.

În ianuarie 2020, o cameră dublă în acest hotel costă aproximativ 8 mii de lei pentru o noapte, dar un sejur întreg, cu zbor din Chișinău, depășește suma de 5 mii de euro. În dependență de serviciile incluse și de camera selectată, o asemenea vacanță putea costa, în 2011, chiar și 10 mii de euro la cursul valutar de atunci.

La întoarcerea din Seychelles, familia Dodon a trecut prin Dubai, o altă destinație exclusivistă, unde a stat aproximativ două zile, fiind cazată în inima Dubaiului, în „Address Hotel”. O noapte de cazare aici costă acum aproximativ 5 mii de lei.

Vilă în Halkidiki unde o noapte de cazare costă 20 de mii de euro

În perioada 2011—2020, Igor Dodon, însoțit de membrii familiei sale, au beneficiat și anunțat public nu mai puțin de 20 de vacanțe, unele dintre ele fiind în stațiuni sau hoteluri de lux. În 2018, familia președintelui a fost cazată în unul dintre cele mai luxoase hoteluri din peninsula greacă Halkidiki: „Pomegranate Wellness Spa Hotel”. Acesta aparține familiei procurorului general al Rusiei, așa cum constata, într-o investigație din 2015, politicianul rus de opoziție Alexey Navalnîi. De fapt, președintele ar fi fost cazat într-o vilă de lux amplasată pe teritoriul hotelului, în care doar o noapte de cazare poate costa chiar și 20 de mii de euro.

Solicitați să ofere comentarii la subiect, reprezentanții Președinției au declarat că vacanțele au fost achitate din veniturile legale obținute de familia prezidențială sau au fost achitate de rude și prieteni apropiați.

„Dacă deschideți paginile de Facebook sau Instagram ale multor familii de moldoveni, inclusiv ale politicienilor din R. Moldova, o sa găsiți ușor multe „probe”, cum le denumiți dvs, că anual merg în vacanțe cu familiile, spre destinații mai apropiate sau mai îndepărtate. Chiar dacă se face o referire la un înalt funcționar public, dreptul său la viața privată nu poate fi încălcat prin insinuări manipulatoare și utilizarea unor informații false, cum ar fi prezentarea unor tarife de pe diferite site-uri, pe care acesta nu le-a achitat în realitate.

 Familia președintelui R. Moldova a avut vacante nu doar în ultimii 10 ani, dar chiar în ultimii 20. O parte din aceste vacanțe au fost achitate din veniturile legale obținute de familia prezidențială, iar altele nu au presupus costuri pentru că s-au desfășurat la invitația unor rude sau prieteni apropiați, care și-au asumat chestiunile logistice”, a comentat Președinția.

Citiți mai multe detalii în „Ziarul de Gardă” despre vacanțele pe care le-a avut Dodon în Italia, Croația, Elveția, Cipru, Cehia, Turcia sau Rusia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente