Are doar 16 ani, dar a reușit să comită deja cel puțin 20 de furturi. Este vorba despre un minor din capitală, care a fost reținut de ofițerii de investigație ai Inspectoratului sectorului Buiucani. Băiatul a spart mai multe mașini, magazine și oficii.
În cadrul acțiunilor speciale de investigații și urmărire penală, polițiștii au stabilit că, de la începutul acestei luni, minorul a comis deja cinci furturi în sectorul Buiucani. Acesta a pătruns într-un magazin, în trei mașini de unde a furat telefoane mobile și portofele cu bani, dar și în sucursala unei bănci de unde a sustras un telefon mobil în valoare de aproape două mii de lei.
Băiatul și-a recunoscut vinovăția și le-a spus polițiștilor că a vândut bunurile furate la prețuri simbolice.
Minorul este cercetat penal în stare de libertate pentru furt. Acesta riscă până la patru ani de închisoare.




































