Încă două persoane au fost prinse de către polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă granița cu permise false.
Primul caz a avut loc la linia de control, pe sensul de ieșire din țară prin punctul de trecere Cahul. În timpul verificărilor, un tânăr de 26 de ani avea un comportament dubios. Acesta a fost supus controlului suplimentar, fiindu-i solicitat de a prezenta toate actele pe care le avea.
„Printre documentele oferite spre autorizarea trecerii se afla și o carte de identitate cu premise rezonabile de falsificare, eliberată de către autoritățile Bulgare. Totodată, s-a dovedit că tânărul deține permis de ședere în Turcia, iar la întrebările inspectorilor, acesta a declarat că a obținut documentul dat contra unui cost de 200 de euro pentru act”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.
Un alt caz s-a produs ieri, 30 ianuarie, în PTF Giurgiulești-Galați, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Un ucrainean de 33 de ani, la volanul unei mașini cu numerele de înmatriculare ucrainene, s-a prezentat la punctul de trecere. În timpul controalelor, polițistul de frontieră a observat indici de falsificare asupra permisului de conducere. Întrebat, bărbatul a recunoscut că ar fi primit actul în anul 2018, în regiunea Cernăuți contra unei sume de 200 de dolari .
Oamenii legii au înregistrat ambele cazuri, iar actele urmează a fi transmise spre expertiza tehnico-judiciară. În cazul în care se dovedește vinovăția persoanelor, acestea riscă amendă, muncă neremunerată în folosul comunității sau închisoare de până la doi ani.




































